Fotbalul incepea sa creasca din ce in ce mai mult in Romania anilor ’20. Dupa anii de razboi, miscarea fotbalistica ia amploare si diferite selectionate ale oraselor din tara noastra reprezentau Romania in meciuri internationale, dar inca nu exista o echipa nationala in adevaratul sens al cuvantului.
Un prim pas al realizarii unei echipe nationale s-a intamplat in 1919 cand o reprezentativa militara a participat la “Jocurile sportive interaliate”, o competitie la care participau sportivi din armatele victorioase in Primul Razboi Mondial. Romania a pierdut toate cele trei meciuri din grupa (0-4 cu Franta, 1-7 cu Italia si 2-3 cu Grecia). Echipa fusese aleasa cu doar cateva zile inaintea competitiei, iar fotbalistii nu au avut timp sa se antreneze impreuna. Printre cei care au participat la turneu ii remarcam pe: Costel Radulescu (viitor antrenor ale echipei nationale), Tane Savulescu (selectioner al echipei nationale) sau Mitty Niculescu (unul dintre fondatorii clubului Venus).
Primul meci de fotbal inter-capitale s-a disputat pe 9 aprilie 1922, selectionatele Bucurestiului si a Belgradului urmau sa se intalneasca pe Stadionul FSSR. Selectarea jucatorilor era facuta de Comisia de fotbal a F.S.S.R. (Federatia Societatilor Sportive din Romania). Mai multi jucatori de la Venus Bucuresti, printre acestia si Mitty Niculescu, refuza sa intre pe teren deoarece capitanul selectionatei nu fusese numit din randurile lor. Meciul s-a terminat la egalitate, 2-2, oamenii care venisera la meci avand ce sa vada, mai ales ca pretul unui bilet la tribuna costa 20 de lei, o suma destul de mare pentru acea perioada. Chiar si asa pe Stadionul FSSR au asitat peste 7000 de spectatori.
La o luna dupa acest meci, Mario Gebauer este ales ca presedinte al Comisiei de fotbal. Fost jucator de fotbal in perioada antebelica, acesta fiind printre primii care au promovat acest sport in Romania. Una dintre deciziile lui Gebauer a fost alcatuirea unei selectionate in vederea unui meci intre Romania si Iugoslavia.
Pe 8 iunie 1922, pe Stadionul Topsidere din Belgrad, echipa nationala a Romaniei juca primul meci international. Selectionata noastra era formata din urmatorii jucatori: Adalbert Ritter (Chinezul Timisoara), Alois Szilagyi (MTK Targu Mures), Elemer Hirsch (C.A. Cluj), Dezso Jakobi (Haggibor Cluj), Nicolae “Kinigli” Honigsberg (C.A. Oradea), Francisc Zimmermann (C.A. Timisoara), Aurel Guga (U Cluj), Carol Frech (Chinezul Timisoara), Paul Schiller (Chinezul Timisoara), Francisc Ronnay (C.A. Oradea) si Ion Auer (A.M.E.F. Arad). Antrenorul echipei era Teofil Moraru, fost sportiv de performanta, campion la aruncarea greutatii, doctor in stiinte juridice si unul dintre fondatorii clubului Universitatea Cluj.
Chiar daca era un meci amical, castigatoarea partidei urma sa intre in posesia “Cupei Regelui Alexandru”. Pe stadionul din Belgrad se stransesera peste 6000 de spectatori curiosi sa vada la lucru cele doua echipe nationale. Primii care au marcat au fost iugoslavii, prin Jaroslav Sifer, dupa o lovitura de la 11 metri, in minutul 35. Doar sase minute a durat avantajul gazdelor, pentru ca in minutul 41, tot dupa o lovitura de la 11 metri, Ronnay marcheaza primul gol din istoria echipei nationale a Romaniei. In a doua repriza, romanii au atacat mai convingator si marcheaza prin Guga, in minutul 61, dar mai sunt trecute in contul nostru si alte doua mari ocazii de gol. Meciul de debut a adus si prima victorie a Romaniei, urmatoarea venind abia in 1925, cand nationala Bulgariei pierdea in fata tricolorilor cu 4-2.
A doua zi s-a disputat o alta partida amicala, de aceasta data intre selectionatele din Belgrad si Bucuresti. Trofeul pus in joc se numea “Cupa Reginei Maria a Serbiei” si a fost castigat de gazde dupa o victorie cu 6-0. Din selectionata Bucurestiului au lipsit jucatorii de la Venus, acestia inca erau suspendati de Comisia de fotbal.
De ce am jucat cu Iugoslavia?
Vorbim de o perioada de pionierat, nu doar in fotbalul romanesc, cat si in intreaga Europa. Meciurile internationale se disputau pe criterii geografice, astfel ca multi ani la rand echipele nationale isi disputau partidele amicale impotriva selectionatelor vecinilor. Lipsa banilor pentru transport, dar si faptul ca multi dintre fotbalisti aveau locuri de munca erau doua dintre motivele intemiate ca meciurile sa fie jucate intre vecini.
In cazul meciului Iugoslavia-Romania, pe langa acest criteriu geografic a mai existat un motiv, ce-i drept, mai putin obisnuit pentru disputarea partidei. Printesa Maria se logodise cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei la sfarsitul lunii februarie 1922. La Bucuresti, printre invitatii veniti din Iugoslavia se afla si Dragutin Kostic, presedintele Asociatiei Fotbalistilor din Belgrad. Dupa o intalnire cu doctorul Sabu, presedintele Comisiei de fotbal din acel moment, s-a pus la cale disputarea unui meci amical intre cele doua echipe nationale. Data de 8 iunie nu a fost aleasa intamplator, in acea zi Printesa Maria si Regele Alexandru I (foto) urmau sa se casatoreasca la Belgrad. Nici denumirea trofeului nu a fost una intamplatoare, acest fiind botezat cu numele regelui Iugoslaviei.
Destinele primilor tricolori
Adalbert Ritter – Avea doar 22 de ani atunci cand a aparat poarta nationalei Romaniei in meciul cu Iugoslavia. A jucat pentru Chinezul Timisoara in perioada de glorie a clubului banatean. Are patru selectii in echipa nationala a Romaniei.
Alois Szilagyi – Meciul cu Iugoslavia a fost singurul sau meci in tricoul echipei nationale a Romaniei.
Elemer Hirsch (foto) – Este cel care a cumparat tricourile in care am jucat in primul meci international. Provenea dintr-o familie instarita si a studiat Dreptul la Budapesta si Viena. A jucat fotbal pentru Clubul Atletic Cluj si U Cluj. Pe langa fotbal, s-a evidentiat si in patinaj artistic, Hirsch castigand de trei ori campionatul national. Sub tricolor a jucat de 5 ori, fiind participant la Jocurile Olimpice de la Paris din 1924. Fiind evreu, a scapat de deportarile la Auschwitz si a trait pana in 1944 in Bucuresti. Dupa razboi a devenit antrenorul echipei Armata Cluj. A murit in 1953, la 58 de ani, dupa ce a facut un atac de cord la finalul meciului Phoenix Baia Mare-Armata Cluj.
Dezso Jakobi – Juca pentru Haggibor, echipa evreilor din Cluj, un club destul de avut care-si permisese sa aduca antrenor tocmai de la Budapesta, pe Franz Dome, ulterior acesta antrenand-o si pe Chinezul Timisoara. Dezso a jucat 5 meciuri in tricoul echipei nationale. A murit in 1924, la doar 24 de ani, intr-un spital din Viena, fiind prost ingrijit, dupa ce suferise o accidentare intr-un meci amical.
Nicolae “Kinigli” Honigsberg – A jucat in 6 meciuri pentru echipa nationala a Romaniei.
Francisc Zimmermann – Jucatorul celor de la C.A. Timisoara a jucat doar 2 meciuri pentru echipa nationala.
Aurel Guga (foto) – Primul capitan al echipei nationale, Guga era considerat unul dintre cei mai buni fotbalisti romani ai perioadei. A jucat pentru Vulturii Lugoj, U Cluj, Gloria Arad, UCAS Petrosani si Jiul Lupeni. In echipa nationala a jucat 12 meciuri si a marcat patru goluri. A sfarsit tragic, la doar 38 de ani, in 1936, in urma unui accident de automobil petrecut in Timisoara. Masina in care se afla a derapat si s-a rasturnat in raul Bega.
Carol Frech – Jucatorul Chinezului Timisoara a jucat 3 meciuri in tricoul echipei nationale.
Paul Schiller – Meciul cu Iugoslavia a fost singurul pe care l-a jucat in tricoul echipei nationale.
Francisc Ronnay – Marcatorul primului gol din istoria echipei nationale juca in acel moment la C.A. Oradea. Sub tricolor a jucat 8 meciuri si a inscris de 3 ori. La sfarsitul carierei de fotbalist s-a indreptat spre antrenorat, Ronnay stand pe banca echipei nationale in 1949, dar si pe cea a Stelei sau a Rapidului.
Ion Auer – Meciul cu Iugoslavia a fost singurul jucat de Auer in tricoul echipei nationale.
Banca de rezerva 
articolul are nevoie de mici retușuri: meciul cu Iugoslavia s-a jucat pe arena SK Jugoslavija (http://eu-football.info/_match.php?id=4944). Nu știu ce este acel Topsidere, vreun bulevard, parc sau cartier al Belgradului. Dr Teofil Morariu a fost mulți ani arbitru, arbitrând chiar in divizia A până în 1939-40. El a purtat titulatura de căpkitan național, nu de antrenor, cum spunem astăzi. Nu știu dacă în anii 20-30 jucătorii erau antrenați în comun, probabil făceau 1-2 antrenamente pe săptămână sau jucau câte un amical între jocuri de campionat (sau internaționale). Morariu și Rădulescu, arbitrând multe meciuri selecționau jucătorii de valoare pe care îi arbitrau, Acest prim meci cu Iugoslavia a fost dotat cu Cupa regelui Alexandru (bucuros că-și luase o nevastă din țara vecină). Deci un fel de amical-oficial, pentru că singura competiție oficială era atunci olimpiada, odată la 4 ani, la care participa cine-și permitea să facă deplasarea (nu cred că s-au depășit 32 de echipe până în 1956). Și mai exista campionatul interbritanic, pentru cele 4 țări britanice, după 1924 apare Cupa Europei Centrale, apoi cea Balcanică și cea scandinavă. Costel Rădulescu și Dumitru ”Mitty” Niculescu vor fi mult timp arbitri la diviziile A și B, Rădulescu arbitrând la tușă un meci la mondialul din Uruguay, în timp ce era managerul naționalei României. Ritter va ajunge și el arbitru în div A. Cea mai lungă carieră o va avea Ronnay. La jocurile sportive aliate pentru Rom au jucat numai jucători de la echipe bucureștene, legătura cu Ardealul nefiind făcută. Inițial incluse în palmaresul Rom, vor fi eliminate în 1930. Competiția numită Olimpiada de la Pershing nu a fost organizată pentru echipe naționale ci pentru reprezentanți ai țărilor învingătoare în primul război mondial.
LikeLike
Asta era denumirea Stadionul S.K. Iugoslavia, stadion amplasat in Parcul Topsider. Asa cum si la noi Stadionul FSSR mai purta si denumire “La Sosea”. Denumirea am gasit-o in mai multe carti, printre care si in cea a lui Mihai Flamaropol, “Fotbal-cadran romanesc”. Despre Teofil Morariu si Costel Radulescu urmeaza sa scriu un articol si acolo o sa prezint mai pe larg activitatea lor.
LikeLike