Bucuria poporului purta numele de Garrincha

Manuel Francisco dos Santos, sigur numele asta nu va spune nimic, dar brazilienii au avut mereu grija sa-si coloreze frumos numele cu o porecla. Manuel a primit inca de cand era mic supranumele de “Garrincha” sau pe intelesul nostru “pasare mica”. Pustiul nu a fost ca toti ceilalti, la inceput au aparut problemele cu coloana, apoi medicii au descoperit ca ambele picioare sunt defecte, ba mai mult, cel drept era mai scurt cu 5 centimentri decat stangul. Toti medicii i-au spus ca nu are cum sa joace fotbal cu asa un handicap.

 

Ca orice pusti brazilian a inceput sa bata mingea prin cartierul saracacios din Pau Grande. Inca de atunci erau doar doua drumuri pentru a-ti face un nume si de a iesi din favela, te apuci de fotbal sau mergi pe calea infractionalitati. Adversarii la inceput radeau, un pusti cu picioare in x avea de gand sa joace fotbal, dar cand meciul incepea oponentii isi pierdeau zambetul. Mane Garrincha ii fenta de nu mai stiau de ei.

 

ole2La 19 ani bate la usile lui Botafogo pentru un trial, destul de tarziu, dar Garrincha nu a fost niciodata un fotbalist normal. Deja era casatorit, avea un copil si lucra intr-o fabrica inca de la 14 ani ca sa se poata intretine. Din nou s-a lovit de neincrederea oamenilor cand a fost vazut plin de defecte fizice, dar i-au dat o sansa. A luat mingea si a inceput sarabanda de fente. Nilton Santos, fundas in nationala Braziliei, a fost victima preferata. Cand fenta spre dreapta, cand spre stanga, ba mai mult i-a strecurat si de cateva ori mingea printre picioare. Alti fundasi poate ca l-ar fi luat la suturi, dar Nilton a vazut potentialul urias si i-a spus antrenorului ca trebuie sa-l ia imediat in echipa. In 1953 consemnam debutul lui Garrincha in tricoul lui Botafogo.

 

Chiar daca ii uimeste pe toti cu driblinguri si fente, Mane nu este luat in lotul pentru Campionatul Mondial din 1954. Dupa dezastrul de la turneul final din 1950, brazilienii s-au orientat catre o tactica mai europeana, un stil de joc in care individualitatile nu erau permise. Treaba a tinut putin pentru ca brazilianul e indragostit de fotbalul spectacol, acela unde un dribling in plus iti poate da aura de geniu sau simpla huiduiala a publicului. La un an dupa Mondialul din 1954, Garrincha joaca primul meci la echipa nationala.

 

entretenimento.r7.com-garrinchajogandoSarim in timp fix in 1958 cu o luna inainte de Campionatul Mondial din Suedia. Nationala “carioca” joaca un meci amical cu Fiorentina. Garrincha ia mingea si incepe sa-i croseteze si pe italieni, trece de primul fundas, apoi de-al doilea, al treilea, al patrulea. Multimea de pe stadion e in delir. Intre Mane si gol mai sta acum doar portarul, dar trece si el pe lista victimelor. Poarta e goala, dar Garrincha se opreste si mai asteapta un adversar, un dribling in plus care face diferenta intre geniu si paria. Ii reuseste si al saselea dribling si inscrie, tribuna arde, nu au mai vazut niciodata asa ceva, dar si privirea selectionerului Braziliei arde la fel de tare. La finalul meciului, Vicente Feola il anunta ca nu mai face parte din titularii pentru turneul final.

 

Feola s-a tinut de cuvant si primele doua meciuri de la turneu au fost vazute de pe banca de Garrincha. Langa el, un pusti de 18 ani pe numele sau Pele, un necunscut in acel moment in Europa. Ambii intra titulari in ultimul meci al grupei, cel impotriva URSS-ului, una dintre favoritele la castigarea trofeului. Garrincha si Pele si-au aratat clasa inca din primele minute ale jocului. Sovieticii au trebuit sa se recunoasca invinsi, iar intreaga lume a fotbalului invata doua nume noi: Garrincha si Pele. Brazilienii cuceresc trofeul dupa o finala jucata impotriva tarii gazde, Suedia. In sfarsit se puteau bucura, necazul din 1950 era in sfarsit sters. Doar un singur jucator nu impartasea bucuria colegilor, Garrincha care credea ca mai sunt meciuri de jucat.

 

santos-garrinchaA urmat prima decaderea a idolului tribunelor. Inca de mic, Garrincha se imprietenise cu paharul, mostenire de familie, tatal sau fiind un alcoolic notoriu. Incepe sa ia in greutate, este vazut mai tot timpul beat si paraseste circuitul echipei nationale. Intr-o noapte este urmarit cu masina de un mafiot, Mane il loveste pe tatal sau pe o strada din Pau Grande, dar nu-si mai aduce aminte deloc ce s-a intamplat in acele momente. Cateva luni mai tarziu, in octombrie 1959, tatal sau moare de cancer la ficat, alcoolismul castigase lupta.

 

Revine in lumina reflectoarelor la Campionatul Mondial din 1962. Pele se accidenteaza in al doilea meci, dar Garrincha reuseste sa conduca Brazilia spre al doilea titlu de campioana mondiala. La 29 de ani ii incanta pe toti, iar unul dintre ziarele chiliene titreaza pe prima pagina: “De pe ce planeta este Garrincha?”. La urmatoarea editie, Mondialul din 1966, Garrincha este iesit din forma. Ultimul sau meci in tricoul nationalei il joaca impotriva Portugaliei, meci pierdut cu 3-1 de brazilieni. Singura data cand Garrincha pierde un meci cu echipa nationala.

 

Garrincha-e-Elza-SoaresIn 1965 pleaca de la Botafogo la Corinthians, dar cariera sa incepe sa intre pe o panta descendenta. Divorteaza de prima sotie, alaturi de care avea opt copii si decide sa se casatoreasca cu Elza Soares, o cunoscuta cantareata de samba. Problemele cu bautura sunt din ce in ce mai serioase, iar in 1969, beat fiind, face un alt accident cu masina in care moare soacra sa. Pe langa pahar, a iubit la fel de mult si femeile, pana la sfarsitul vietii avand 14 copii.

 

Ianuarie 1983. Garrincha este sarac lipit pamantului si isi traieste ultimele zile din viata pe un pat dintr-un spital din Rio de Janeiro. Are cancer la ficat, la fel ca tatal sau. Un jurnalist de la “O Globo” obtine un interviu cu cel care fusese “Bucuria poporului”. “Cu ce ai ramas?” este una dintre ultimele intrebari din interviu. Mane scoate o valiza de lemn, roasa de timp si arata o poza ingalbenita, taiata dintr-un ziar. In fotografie apar Pele si Garrincha, cu 15 ani in urma cei doi vrajeau lumea cu o minge. Cateva zile mai tarziu, Mane pleaca la ceruri avand un singur regret, simtea ca lumea il uitase. In ziua inmormantarii, milioane de brazilieni au stat pe drumul spre cimitirul unde-si doarme si acum somnul de veci cel care a fost “Bucuria poporului”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s