Iosif Petschovschi, campionul fair-play-ului

Baietii alergau pe teren dupa minge, spectatorii cantau in tribune. Totul parea sa fie in regula, asta pana cand crainicul stadionului a transmis o veste zguduitoare. Pentru un moment s-a facut liniste, iar secundele au trecut greu, Iosif Petschovschi parasise aceasta lume.

 

Aproape 11.000 de aradeni asistau, in dupa-amaiza de 6 octombrie 1968, la meciul UTA-Politehnica Iasi. Vestea i-a luat pe nepregatite, chiar daca stiau ca “Csala” este grav bolnav. Sperau intr-o minune, mai ales ca era vorba de un barbat de doar 47 de ani, fost sporiv. Printre lacrimi, cei mai batrani din tribune au inceput sa-si aduca aminte toate momentele din cariera marelui fotbalist.

Era timisorean, nascut in orasul de unde pornisera Chinezul si Ripensia. Cu o luna inainte sa faca 19 ani semna condica fotbalistilor din prima liga, in tricoul lui CAM Timisoara, asta dupa ce se formase la Chinezul. Vremurile erau grele, razboiul batea la usa pe intregul continent. Prin 1941, la 20 de ani, ajunge la Nagyvaradi AC, adica CA Oradea. Dupa doar un an debuteaza in echipa nationala a Ungariei, Iosif Petschovschi devenise Jozsef Perenyi.

4449Printre bombe, prin Europa incepea sa se auda de un fotbalist cu o tehnica desavarsita. In ’44 castiga campionatul Ungariei cu Oradea, Ferencavaros sau Ujpest fiind puse la respect. Europa se apropia de sfarsitul razboiului, asa ca “Csala”, sau mai pe romaneste “Fentosul” se putea reintoarce in fotbalul romanesc. Pentru scurt timp i-a vrajit pe suporterii lui Ferar Cluj, ca mai apoi, in 1946, sa ajunga la UTA, echipa baronului Francisc von Neuman.

post-34124-1202502908Intre timp, Iosif Petschovschi debutase si in echipa nationala a Romaniei, cu gol marcat, dar într-un meci de trista amintire, Ungaria-Romania 7-2. Aradenii l-au primit cu bratele deschise, iar “Csala” le-a rasplatit increderea cu prestatii din ce in ce mai bune. ITA, asa cum era cunoscuta UTA spre sfarsitul anilor ’40, a castigat de trei ori campionatul, în sezoanele 1946-47, 1947-48 si 1950. Pe langa aceste trofee, in palmares, si-a adaugat si o Cupa a Romaniei, in 1948.

Chiar daca ajunsese la 30 de ani, prestatiile din teren erau din ce in ce mai bune. Adversarii picau ca spicele cand se loveau de fentele lui Petschovschi, nu avea nici o problema in a controla balonul cu ambele picioare, sarea la cap chiar daca inaltimea nu-l ajuta, iar sarjele individuale erau letale pentru adversari.

CCA-ul tanjea dupa un astfel de fotbalist, astfel ca masinaria s-a pus in miscare. Legenda spune ca insusi Nicolae Ceausescu, apropiat al echipei militarilor, s-a implicat in transferul lui Petschovschi la CCA. I-au dat gradul de capitan plus bani multi, Romania traversa o perioada in care nu era bine sa nu te supui ordinelor date. La noua echipa a gasit un lot de jucatori foarte valorosi, printre acestia remarcandu-se Ion “Top” Voinescu, fratii Zavoda, Alexandru Apolzan sau Tiberiu Bone.

pet5La CCA a stat trei sezoane, timp in care a castigat de doua ori campionatul si o data Cupa Romaniei. Iosif Petschovschi devenise unul dintre cei mai galonati fotbalisti din Romania, iar in 1952 a fost primul jucator care a primit distinctia de “maestru emerit al sportului”. La scurt timp pe aceasta lista au mai aparut si fostii sai colegi de la CCA (Alexandru Apolzan, Tiberiu Bone, Victor Dumitrescu sau Ion Voinescu), dar si alti fotbalisti din prima liga precum: Adalbert Andovici (Locomotiva Timisoara), Alexandru Ene (Dinamo Bucuresti), Zoltan Farmati (Flamura Rosie Arad), Titus Ozon (Progresul Bucuresti) sau Tudor Paraschiva (Minerul Petrosani).

In 1955 se reintoarce la Arad, intre timp ITA devenise Flamura Rosie si castigase titlul cu un an inainte chiar in fata CCA-ului. Intre timp, Iosif Petschovschi strangea slectii pe banda rulanta la echipa nationala, unde devenise si capitanul tricolorilor. Cu aradenii nu mai reuseste performantele de la sfarsitul anilor ’40, dar in continuare este unul dintre liderii echipei.

pet2La sfarsitul sezonului 1960-61, la aproape 40 de ani, pune ghetele in cui. Cu trei ani inainte jucase si ultimul meci sub tricolor, fiind capitan in partida Germania de Est-Romania 3-2. Stransese 32 de selectii, timp in care marcase de 11 ori. A antrenat pentru o perioada echipa de “sperante” a aradenilor, ca mai apoi sa primesca vestea ca este grav bolnav.

A fost un exemplu de fair-play, ani mai tarziu, ziarul “Sportul” oferea premiul “Petschovschi” pentru echipa care iesea pe primul loc in clasamentul sportivitatii. Pe 6 octombrie 1968, Iosif Petschovschi parasea aceasta lume, in casa lui din strada 9 Mai, insa suporterii aradeni nu l-au uitat niciodata.

“Pe strada Beethoven trecatorii ocazionali priveau cu un amestec de curiozitate si dispret joaca “zanaticului cu fire albe”. In schimb, obisnuitii strazii stiau ca acolo, in curte, se consuma o mare dragoste. Poate cea mai mare a vietii lui Iosif Petschovschi” –Ioan Chirila, “Finala se joaca astazi”.

office-lens-20170208-163027
Iosif Petschovschi (in medalion) in lotul echipei Flamura Rosie Arad, in 1956
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s