Rapid-Venus, rivalitatea care a dat finala de poveste din 1940

Chiar daca Europa era deja in plin razboi, in Romania inca se juca fotbal. Bucurestenii luau o pauza de la citirea gazetelor pline cu informatii venite de pe front si se inghesuiau sa vada un nou episod al rivalitatii Rapid-Venus. Nimeni nu se gandea ca finala Cupei Romaniei din sezonul 1939-40 va avea nevoie de trei rejucari pentru ca una dintre cele doua echipe sa cucereasca trofeul.

 

Din Splai si pana in Buzesti si Piata Matache era teritoriul venusistilor, in timp ce de la Gara de Nord si pana la Podul Grand si aproape de Podul Constantei era zona ceferistilor. In campionat, Venusul avea castig de cauza, in timp ce Cupa Romaniei era adjudecata mai mereu de rapidisti. Giulestenii erau o adevarata “bestia nera” pentru echipa protejata de Gavrila Marinescu, prefectul Politiei Capitale, dar si presedintele Federatiei Romane de Fotbal. Pana in sezonul 1939-40, cele doua se intalnisera de trei ori in semifinalele Cupei Romaniei si de fiecare data Rapidul triumfase.

Giulestenii eliminasera pe rand pe Socec Lafayette Bucuresti 5-2, AS Constanta 3-0 (neprezentare), FC Ploiesti 2-0 si FC Braila 2-0, in timp ce Venus trecuse de Sparta Medias 6-2, Carmen Bucuresti 5-2, Carpati Baia Mare 3-1 si Sportul Studentesc 4-2. Daca rapidistii erau la a patra finala de Cupa, venusistii ajungeau in premiera in ultimul act.

Pe 30 aprilie 1940, pe Stadionul ONEF, in fata a 20.000 de spectatori, Rapid si Venus jucau cu trofeul pe masa. Pe teren se aflau unii dintre cei mai buni fotbalisti ai momentului, iar cele doua echipe luptau si in campionat, fiind la egalitate de puncte. In sezonul 1939-40, Venus si Rapid terminasera la egalitate, 2-2, meciul din turul campionatului.

mircea-david-il-dio“Negrii”, condusi de pe banca de Bela Janosy, il aveau in poarta pe Mircea “Il Dio” David (foto), cel care cu doua saptamani inaintea finalei avusese o prestatie exceptionala in amicalul Italia-Romania 2-1. Pe langa el, Venusul se mai baza si pe Lazar Sfera, Gustav Juhasz, Silviu Ploesteanu sau Iuliu Bodola. Giulestenii aveau si ei la randul lor cativa fotbalisti de clasa precum Vintila Cossini, Iuliu Baratky, Stefan Auer sau Ionica Bogdan fiind doar cateva exemple. Rapidul a inceput in forta, iar in minutul 33 conduceau cu 2-0, golurile fiind marcate de Iuliu Baratky si Vilmos Sipos. Cel din urma jucase de 13 ori in echipa nationala a Iugoslaviei, ultimul dintre acestea fiind chiar impotriva echipei nationale a Romaniei, in 1939.

Traian Iordache a redus din diferenta, chiar inaintea pauzei. A urmat o a doua repriza in care venusistii au alergat dupa egalare, iar in minutul 86, Silviu Ploesteanu a reusit sa-l invinga pe Petre Radulescu. Au urmat minutele de prelungire, dar scorul a ramas 2-2. Regulamentul nu prevedea lovituri de departajare in cazul in care doua echipe erau la egalitate dupa 120 de minute, astfel ca pe 9 iunie era programata rejucarea finalei.

sipos-vilmosChiar daca era inceput de vara, in ziua rejucarii, a plouat torential, dar chiar si asa, 14.000 de spectatori au venit pe Stadionul ONEF. In cele doua garnituri au survenit putine schimbari, cea mai importanta era in echipa Venusului, Costica Humis revenea si ii lua locul lui Nicolae Ene. Ploaia si terenul plin de balti nu i-au impiedicat pe cei 22 de fotbalisti, iar dupa 18 de minute tabela arata scorul de 3-2 pentru Venus. Humis cu o dubla si Cornel Orza marcasera pentru echipa lui Bela Janosy, in timp ce pentru rapidisti marcasera Dan Gavrilescu si Iuliu Baratky. Pana la pauza nu s-a mai intamplat nimic, iar Iuliu Bodola a majorat scorul in minutul 52 si parea ca Venus va pune mana pe trofeul mult dorit. Fotbalistii lui Stefan Auer se simteau cu orgoliul ranit, mai ales ca terminasera pe locul 2 in campionat, in spatele Venusului. Pe nepusa masa au inceput atacurile la poarta lui Mircea David, iar in minutul 61, Vilmos Sipos (foto) a marcat pentru giulesteni. Cand mai erau doar 11 minute de jucat din finala, Auer, antrenorul-jucator al Rapidului, inscrie si trimite meciul in prelungiri. Oboseala incepea sa-si puna cuvantul, iar in cele doua reprize de cate 15 minute, Rapid si Venus nu au mai avut puterea sa mai inscrie vreun gol. Era nevoie de o noua rejucare pentru ca trofeul sa fie adjudecat de una dintre cele doua echipe.

Federatia decisese ca acest meci sa se joace la finalul lunii iunie, insa planurile au fost date peste cap de parcursul bun al Rapidului in Cupa Europei Centrale, acolo unde au ajuns pana in finala competitiei. Rapidistii trebuiau sa joace contra lui Ferencvaros, insa meciul nu s-a mai disputat din cauza tensiunilor dintre Romania si Ungaria.

7_portret_3_sdc15235Pe 27 octombrie, Rapid si Venus s-au reintalnit in a doua rejucare a finalei Cupei Romaniei. De aceasta data, meciul s-a jucat pe Stadionul Giulesti, in fata a 12.000 de spectatori. “Negrii din Splai” isi pierdusera marele aliat, Gavrila Marinescu (foto) fiind arestat pe 11 octombrie in urma cercetarilor efectuate de Comisia speciala  de ancheta criminala, in spatele acesteia afandu-se Generalul Ion Antonescu. Declinul incepuse cu un an inainte, cand intrase in conflict cu Regele Carol al II-lea, dar si cu apropiatii acestuia.

Chiar daca trecusera cinci luni, echipele erau in mare parte aceleasi, fara prea mari modificari. Iuliu Baratky a deschis scorul in minutul 59, dar Traian Iordache a egalat spre finalul meciului, in minutul 85. Din nou era nevoie de prelungiri, iar Baratky marcheaza repede, insa golul lui Fredi Fieraru face ca scorul sa fie 2-2. Marcatorul ultimului gol al meciului, pe langa cariera de fotbalist, cocheta si cu patinajul. In 1934 participase alaturi de Irina Timcic la Campionatul European de patinaj, cei doi terminand pe locul sapte in proba perechilor. Doi ani mai tarziu, in 1936, au participat si la Jocurile Olimpice de iarna, unde au terminat pe locul 13.

Era clar ca cele doua echipe erau apropiate ca valoare, asa ca Federatia a luat decizia ca a treia rejucare sa fie si ultima. Daca nici una nu castiga acel meci, castigatoarea Cupei Romaniei urma sa fie aleasa prin tragere la sorti.

iuliu-baratkyPe 8 noiembrie 1940, pe Stadionul ONEF, arbitrul Mihail Petrescu dadea startul celui de-al patrulea meci din finala Cupei Romaniei, editia 1939-40. Rapidistii au inceput mai bine partida, dar la cabine se intra cu un scor alb, 0-0. Dupa pauza, in minutul 57, Iuliu Baratky (foto) deschide scorul, devenind astfel singurul fotbalist care marcase in fiecare dintre cele patru meciuri. Dan Gavrilescu a majorat scorul la 2-0, in minutul 74, in timp ce Fredi Fieraru marcheaza golul de onoare al venusistilor cu patru minute inainte de fluierul final al meciului. Rapid cucerea Cupa Romaniei pentru a cincea oara in istorie, in timp ce Venus rata singura si ultima sansa de a castiga acest trofeu. Elevii lui Stefan Auer s-au strans la Restaurantul “Luther”, acolo unde Maria Tanase le canta atat de frumos piesa lor de suflet, “Glasul rotilor de tren”.

La 19 zile de la disputarea acestui ultim meci, Gavrila Marinescu este asasinat de un comando al Miscarii Legionare, in inchisoare, alaturi de alti 63 de detinuti politici. La urmatoarea editie de Cupa Romaniei, Rapid si Venus se intalnesc din nou, de aceasta data in semifinale, iar giulestenii castiga din nou, cu 4-2, ei urmand sa castige si trofeul. La fel se va intampla si in editia 1941-42, insa de aceasta data, rapidistii au castigat fara drept de apel, 7-2. Venusul nu mai era echipa care domina competitia interna, iar deasupra Romaniei aparusera norii negrii ai razboiului. Cele patru meciuri din finala Cupei Romaniei, editia 1939-40, au fost apogeul unei rivalitati puternice din fotbalul romanesc interbelic.

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s