15 lucruri pe care s-ar putea sa nu le stii despre istoria Campionatelor Mondiale (a doua parte)

Prima parte a articolului

Campionatul Mondial din 1950 (Brazilia)

Din cauza celui de-Al Doilea Razboi Mondial, editia din 1942 a fost amanata pana in 1950. Singura tara care si-a depus candidatura a fost Brazilia, sud-americanii fiind printre favoriti si pentru organizarea editiei din 1942. Chiar daca la un moment dat s-a discutat ca 1949 sa fie anul primei editii de dupa conflagratia mondiala, FIFA a decis ca 1950 sa fie anul reinceperii competitiei.

 

127535Anglia, la fel ca si celelalte echipe britanice, nu a participat la calificarile pentru primele trei editii dupa ce se retrasesera din FIFA in 1928. In 1946, englezii au trimis o cerere de reafiliere si astfel au participat la preliminariile pentru Mondialul brazilian. In acelasi timp, pentru prima data echipa nationala a Angliei avea un antrenor, pana in acel moment de selectionarea si antrenarea jucatorilor era folosita o comisie. Walter Winterbottom a fost numit la carma echipei, chiar daca nu avea experienta ca antrenor. Anglia nu a reusit un turneu bun, ba mai mult s-a intors acasa si cu un esec usturator, 0-1 in fata selectionatei Statelor Unite ale Americii (foto).

 

Echipa nationala a Indiei a obtinut calificarea la editia braziliana, insa asiaticii nu au mai ajuns sa participe la turneul final. Motivul oficial a fost acela ca FIFA nu le-a permis fotbalistilor indieni sa joace in picioarele goale, insa in timp au aparut si alte variante. Una dintre ele era legata de cheltuielile la care urma sa fie supusa Federatia Indiana pentru o deplasare pana in Brazilia. O alta varianta era legata de faptul ca India isi dorea sa se concentreze pe calificarea la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952.

 

Milorad Arsenijevic a intrat in istoria turneelor finale, in 1950, cand a participat in calitatea de selectioner al echipei nationale a Iugoslaviei. El fusese prezent si la editia din 1930, insa atunci era pe teren, astfel ca a devenit primul om care a participat la un Campionat Mondial atat ca jucator, cat si ca antrenor.

 

Chiar daca trecusera 12 ani de la ultima editie, la Mondialul din Brazilia au participat si doi fotbalisti care jucasera la ultima editie disputata in 1938. Alfred Bickel (Elvetia) si Erik Nilsson (Suedia) au fost singurii care au jucat la aceste doua editii. Bickel chiar reusise sa si marcheze in 1938, in meciul impotriva Germaniei.

 

Campionatul Mondial din 1954 (Elvetia)

Editia din Elvetia este prima si singura care a avut un sistem de disputare cel putin ciudat. Cele 16 echipe calificate au fost impartite in doua urne, una a capilor de serie si cealalta a outsiderelor. Echipele care erau capi de serie nu aveau voie sa joace una impotriva alteia in faza grupelor, ele jucand doar doua meciuri impotriva echipelor mai slabe. In caz de egalitate se juca un meci de baraj intre cele doua echipe.

 

untitledTurcia si Spania s-au luptat pentru calificarea la turneul final in a sasea grupa din preliminarii. Ibericii au castigat primul meci, 4-1, in timp ce turcii au batut in meciul retur cu 1-0. Regulamentul prevedea ca cele doua echipe trebuiau sa mai joace un meci de baraj, la Roma, pentru a fi transata calificarea. Dupa 120 de minute de joc, Turcia si Spania se aflau la egalitate, 2-2, asa ca s-a trecut la tragerea la sorti pentru desemnarea echipei care se califica la turneul final. Numele echipelor au fost scrise pe doua foi, iar un baiat de 14 ani a fost pus sa extraga. Din cupa a iesit hartia pe care scria Turcia, astfel ca Spania rata calificarea la Campionatul Mondial din 1954.

 

Scotia obtinuse calificarea la turneul final, insa participarea lor s-a dovedit o gluma. Federatia i-a transmis lui Andy Beattie, selectionerul scotienilor, ca poate pleca in Elvetia cu un lot format doar din 13 jucatori, cei 11 titulari, o rezerva pentru postul de portar si inca o rezerva pentru unul dintre jucatorii de camp. Restul de noua jucatori au ramas acasa, insa puteau sa fie chemati oricand in cazul unei accidentari. Scotia a pierdut primul meci, 0-1 cu Austria, si Andy Beattie si-a dat demisia. Britanicii au pierdut si al doilea meci, 0-7 cu Uruguay, infrangerea fiind cea mai drastica din istoria acestei nationale.

 

Fritz si Ottmar Walter au devenit prima pereche de frati care au castigat titlul mondial. Cei doi jucau la FC Kaiserslautern, iar la turneul final au purtat numerele 15 si 16. Fritz Walter debutase in echipa nationala intr-un meci impotriva Romaniei, in 1940, cand a si reusit sa marcheze de trei ori. In 1942 s-a inrolat in armata germana, iar finalul razboiului l-a gasit intr-un lagar de prizonieri de razboi din Maramures.

 

Editia din 1954 a cunoscut un adevarat apetit ofensiv din partea echipelor participante. In cele 26 de meciuri jucate s-au marcat 140 de goluri, cu o medie 5.38 de goluri pe meci. Nationala Ungariei fiind de departe echipa cu cele mai multe goluri marcate la aceasta editie: 27. In 11 dintre meciurile de la aceasta editie s-au marcat cel putin sase goluri.

 

Campionatul Mondial din 1958 (Suedia)

streltsov2A fost editia in care a stralucit Pele, dar pe langa el ar mai fi putut straluci si alti doi fotbalisti. Duncan Edwards si Eduard Streltov. Primul a murit in urma tragediei de la Munchen, al doilea a disparut de pe radarul fotbalului mondial timp de sapte ani. Streltov era una dintre vedetele fotbalului sovietic, debutand pentru echipa nationala a URSS-ului la doar 17 ani. In aproape trei ani stransese 21 de selectii, in tot acest timp marcand de 18 ori. Cu doar doua saptamani inainte de turneul final din Suedia, Streltov este arestat si acuzat de viol. El si doi coechipeiri de la Torpedo Moscova petrecusera intreaga noapte si a doua zi s-au trezit aruncati in inchisoare. Vedeta nationalei a primit si cea mai grea sentinta, 12 ani intr-un lagar de munca si suspendarea pe viata din fotbal. A stat doar cinci ani in Gulag, Leonid Brejnev l-a gratiat si i-a ridicat suspendarea. La 29 de ani, in 1966, se intorcea la echipa nationala, iar in 1967 si 1968 a fost desemnat ca cel mai bun fotbalist sovietic.

 

Argentina si Germania de Vest s-au intalnit pe 8 iunie 1958, la Malmo, in etapa inaugurala a fazei grupelor. Cu putin timp inaintea meciului, arbitrul partidei a anuntat cele doua echipe ca una dintre ele trebuie sa-si schimbe echipamentul din cauza asemanarii izbitoare. S-a recurs la o tragere la sorti, iar argentinieni au fost cei care au trebuit sa imbrace un alt echipament, insa oficialii sud-americani au adus doar un singur set. Salvarea a venit de la IFK Malmo si astfel argentinienii au jucat in galben in aceasta partida.

 

Nationala Tarii Galilor este singura echipa care a participat la un turneu final mondial cu toate ca ratase calificarea. Galezii terminasera pe locul doi in preliminarii, in urma Cehoslovaciei, si astfel ratasera prezenta la turneul final. Sansa lor s-a numit Israel, echipa care era la un pas sa mearga la Campionatul Mondial fara sa intalneasca nici un adversar. Turcia, Sudan, Egipt si Indonesia au refuzat sa joace impotriva Israelului, astfel ca FIFA a luat decizia sa se joace un meci de baraj. Belgia a refuzat invitatia, astfel ca Tara Galilor a fost urmatoarea pe lista si dupa doua victorii au reusit calificarea. Selectionerul galezilor, Jimmy Murphy, era si antrenorul secund al lui Manchester United, insa a lipsit din avionul care s-a prabusit la Munchen fiind implicat in meciul retur al barajului pentru calificarea la Mondialul suedez.

 

Heinz Kwiatkowski este unul dintre cei mai ghinionisti jucatori din istoria fotbalului german. Portarul celor de la Borussia Dortmund a reusit sa joace doar patru meciuri pentru echipa nationala, doua dintre acestea s-au consemnat la turneele finale din 1954 si 1958. La Mondialul elvetian a fost titular in infrangerea cu 3-8 in fata Ungariei, in timp ce la editia din Suedia, Kwiatkowski a aparat poarta germanilor in infrangerea cu 3-6 in fata Frantei.

 

Just Fontaine a fost golgeterul Campionatului Mondial din 1958 cu 13 goluri marcate, insa nu a intrat in echipa turneului chiar daca a obtinut cele mai multe voturi dintre toti atacantii. Ghinionul francezului a fost acela ca voturile au fost impartite pe cele doua posturi pe care a jucat la acest turneu, extrema dreapta si extrema stanga.

 

sursa: “Istoria fabuloasa a Cupei Mondiale” – Dan Vasile, editura Artprint, 2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s