Povestea primului sezon de Liga Campionilor

Cupa Campionilor Europeni isi schimba in 1992 denumirea si devenea Liga Campionilor, insa nu asa cum o stim noi astazi. A fost momentul in care marketingul si-a facut aparitia puternic in aceasta competitie. Drepturile de televizare se vindeau pe bani buni si sponsorii incepeau sa-si lege numele de noua competitie UEFA.

 

36 de echipe se lupta pentru trofeu

Liga Campionilor era deschisa doar echipelor care castigasera titlul de campioana in competitia interna, astfel ca la start s-au prezentat doar 36 de echipe. In actualul sezon de Liga Campionilor, 78 de echipe au participat sau participa in cea mai puternica competitie intercluburi. Exista un tur preliminar plus alte doua tururi de calificare, cele mai bune opt cluburi urmand sa se dueleze in faza grupelor.

115375_gallery_bigDoar doua surprize au avut loc pe durata meciurilor de calificare, VFB Stuttgat era eliminata de Leeds United si FC Barcelona, detinatoarea trofeului, era eliminata de TSKA Moscova. Nemtii au fost de departe cei mai ghinionisti, dupa ce au castigat meciul tur cu 3-0, au pierdut in retur, in Anglia, cu 1-4 si in mod normal se calificau datorita golului marcat in deplasare. Campioana Germaniei a introdus in meciul retur un al patrulea jucator strain, pe atunci erau permisi doar trei jucatori straini pe teren, si au pierdut meciul la masa verde cu 3-0. La 10 zile de la meciul retur s-a disputat, la Barcelona, o partida de baraj intre cele doua echipe si Leeds United a obtinut victoria si calificarea in ultimul tur de calificare. Antrenorul nemtilor era in acel moment Christoph Daum (foto), actualul selectioner al echipei nationale a Romaniei.

Pe 21 octombrie si 4 noiembrie s-au jucat cele opt meciuri in urma carora s-au aflat echipele calificate in faza grupelor. IFK Goteborg, Rangers, AC Milan, Marseille, Club Brugge, FC Porto, PSV si TSKA Moscova au fost echipele care au reusit calificarea in grupe.

 

Marsul milanez pana in finala

Italienii erau marii favoriti la castigarea primei editii, iar parcursul lor in grupe a fost unul perfect. AC Milan s-a aflat in Grupa B alaturi de IFK Goteborg, FC Porto si PSV. Trei dintre aceste echipe castigasera cel putin o data Cupa Campionilor Europeni, dar milanezii nu puteau sa aiba probleme in obtinerea calificarii in finala.

89288-677-800AC Milan nu a cedat nici un punct si au primit un singur gol in cele sase meciuri din grupa. Romario a fost singurul care a marcat in poarta aparata de Sebastiano Rossi. In primul meci, AC Milan-IFK Goteborg 4-0, toate cele patru goluri au fost marcate de Marco van Basten, singurele marcate de olandez in faza grupelor Ligii Campionilor.

In cealalta grupa, Marseille a obtinut calificarea in finala in ultimul meci, golul lui Boksic, din minutul 2 al meciului cu Club Brugge, le-a adus francezilor biletele pentru ultimul act al competitiei. Rangers se afla in lupta directa cu Marseille, dar scotienii aveau nevoie de victorie in fata lui TSKA Moscova si trebuiau sa astepte ca francezii sa faca maxim un egal. Cele doua echipe terminau faza grupelor fara sa cunoasca infrangerea, insa jucatorii lui Marseille au terminat cu un punct in fata lui Rangers.

 

Basile Boli face diferenta

Pe 26 mai 1993 s-a jucat prima finala a Ligii Campionilor, pe Olympiastadion din Munchen. AC Milan pornea favorita in fata francezilor de la Marseille. Prima ocazie a meciului a venit la poarta lui Fabien Barthez, lovitura de cap a lui Daniele Massaro trecand putin pe langa buturile francezului. Marco van Basten revenise dupa o lunga accidentare si jucase cateva meciuri inaintea finalei pentru a putea face fata unei partide cu o asemenea miza. Olandezul rateaza si el o ocazie mare, mingea sutata fiind respinsa miraculos de Barthez.

basile_boli____mon_coup_de_t__te_historique__5094_north_780x_transparentFrancezii incercau si ei sa iasa in evidenta in ofensiva, dar Voller nu-l poate invinge pe Rossi. Spre finalul primei reprize, Marseille obtine un corner. Abedi Pele centreaza si Basile Boli inscrie cu o lovitura de cap. 1-0 pentru francezi, scor care va ramane pana la final si Marseille devenea prima castigatoare a Ligii Campionilor. Marco van Basten nu si-a putut ajuta echipa sa cucereasca un nou trofeu european, iar acest meci va fi ultimul din cariera olandezului.

La scurt timp dupa triumful de la Munchen, in Franta incepe scandalul. Bernard Tapie, patronul lui Marseille, este acuzat ca a mituit cativa jucatori de la Valenciennes pentru a pierde in meciul direct. Francezii castigau titlul dupa un meci in care au fost menajati de adversari, dar dupa doar cateva luni le este retras trofeul si echipa este trimisa in liga a doua. Marseille pierde si dreptul de a participa in al doilea sezon de Liga Campionilor si astfel rateaza sansa de a-si apara trofeul.

 

Romanii si primul sezon de Liga Campionilor

Dinamo a obtinut calificarea in preliminariile Ligii Campionilor dupa ce castigasera campionatul in sezonul 1991-92, un titlu venit in urma unei serii de invincibilitate, “cainii rosii” terminand cu 21 de victorii, 13 egaluri si nici o infrangere.

matei-dinamoIn primul tur au intalnit o mai veche cunostinta a fotbalului romanesc, Kuusysi Lahti. Finlandezii au castigat meciul tur cu 1-0, dupa un gol marcat de Jari Riine, dar la Bucuresti au trebuit sa se recunoasca invinsi. Gerstenmajer marcheaza abia in minutul 64, pana in acel moment apararea finlandezilor nu se clintise. Meciul a ajuns in prelungiri si cand toata lumea se gandea la loviturile de departajare, Demollari inscrie in minutul 116.

A urmat intalnirea cu Marseille, primul meci jucandu-se la Bucuresti, pe Stadionul “National”. Dinamovistii au facut un meci foarte bun, dar chiar si asa, la finalul partidei scorul de pe tabela era 0-0. In retur, francezii au inceput tare inca din startul meciului, iar arbitrul Pazzella nu a sanctionat deloc jocul dur al gazdelor. Boksic inscrie primul gol al intalnirii in minutul 33 cu o lovitura de cap. Dinamovistii simt ca nu mai au nimic de pierdut si ies la atac. Cea mai mare ocazie a oaspetilor vine in minutul 40, cand mingea centrata de Dorinel Munteanu este reluata putin peste poarta de Gerstenmajer. Boksic rezolva ecuatia calificarii in minutul 69, cu un sut plasat in poarta lui Tene.

Daca Dinamo a ratat prezenta in faza grupelor, Romania a avut totusi doi reprezentanti acolo. Ion Craciunescu a arbitrat doua meciuri, IFK Goteborg-PSV si Club Brugge-Marseille, iar Ion Timofte, jucatorul lui FC Porto, a jucat in trei meciuri si a reusit sa marcheze un gol in meciul FC Porto-IFK Goteborg 2-0.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s