Theodor Davila, pionier al fotbalului romanesc

Ne-am urnit greu in ale fotbalului, aproape ca in orice alt domeniu, dar si cand am inceput sa batem mingea nu ne-am mai oprit. Englezii jucau fotbal, in mod organizat, de pe la 1888, cand pusesera bazele primului campionat national. Cu 16 ani inainte, in 1872, echipa nationala a Angliei disputase primul ei meci. In tot acest timp, fotbalul se raspandise pe intregul continent, ba mai mult, incepea sa atraga adepti si in America de Sud.

Pe meleagurile noastre, fotbalul a ajuns cu o mica intarziere, insa o data exacta nu poate fi mentionata cu acuratete. Unii spun de 1899, altii vorbesc chiar de 1888. La Bucuresti, la Arad sau la Galati. Nici despre cei care au venit primii cu ideea nu se stiu prea multe lucruri. Studenti care reveneau acasa de la studii sau marinari englezi care acostau in porturile dunarene, cine sa mai stie care au fost primii.

Nu ne oprim la o data anume, ar fi si greu sa spunem ca fotbalul a inceput sa fie jucat intr-un anume an. Peste tot in lume este la fel, actul de nastere al celui mai iubit sport are o mica linie in dreptul anului de inceput. Cat despre parinti, nici nu mai incape discutia.

 

Davila, un nume sinonim cu medicina, teatrul si …fotbalul

Daca ai drum prin Bucuresti si ajungi in fata Facultatii de Medicina o sa descoperi statuia lui Carol Davila, intemeietorul invatamantului superior medical din Romania. La prima vedere, Carol Davila nu a avut nici o treaba cu fotbalul si chiar asa si este. Nascut la Parma, in 1828, Davila ajunge in Romania la doar 25 de ani. Fusese chemat sa organizeze sistemul medical de la noi si trebuia sa stea doar trei ani, dar a ramas pana cand a murit, in 1884.

Alexandru Davila a fost primul copil al lui Carol, dar nu a urmat cariera tatalui fiind mai apropiat de lumea literelor. Om de teatru si dramaturg, director al Teatrului National din Bucuresti, fondator al primei companii particulare de teatru si autor al piesei “Vlaicu Voda”. In primul sau mandat ca director al “Nationalului” din Bucuresti, Alexandru Davila a intrat intr-un conflict de durata cu marele actor Constantin Nottara. Este considerat un inovator al teatrului romanesc, insa cariera sa a fost stopata in urma unui atentat produs in 1915 si din cauza caruia a stat imobilizat la pat, timp de 14 ani, pana la sfarsitul zilelor.

Theodor Davila, cel de-al doilea copil al lui Alexandru, s-a nascut in 1886, dar nu a mostenit deloc gena medicinei sau a literelor. A devenit primul reprezentant al firmei “Ford” in Romania si se indragosteste iremediabil de fotbal. La nici 18 ani se numara printre fondatorii clubului “Olympia Bucuresti”, primul club de fotbal din capitala tarii si castigatoare a primelor doua editii de campionat national (1909-10 si 1910-11). Echipa era in fapt un mix intre romani si straini, lucru destul de intalnit pentru primii ani ai fotbalului romanesc.

Olympia_FC_Bucuresti_in_1909Echipa juca pe terenul “Bolta rece”, in apropierea Arcului de Triumf de astazi, unul dintre locurile legendare pentru fotbalul romanesc din perioada antebelica. Alaturi de Theodor Davila il mai regasim si pe Mario Gebauer, un tanar venit de la studii si care adusese una dintre primele mingi de fotbal in tara, dar si un regulament al disputarii acestui nou sport.

Singurul impediment major al acestor pioneri era procurarea de mingi, ghete sau echipament. Acestea trebuiau cumparate de peste hotare si erau destul de scumpe, dar spre norocul acestora, inca din perioada de inceput au existat oameni care au iubit fotbalul. Capitanul echipei, Kutcher, platea deseori din propriul buzunar pentru procurarea de cele necesare pentru echipa. Ghetele de fotbal erau aduse de la Paris, din Londra erau aduse tricourile si sorturile in culorile albastru si negru, iar pentru minge trebuiau sa ajunga pana la Koln. Asa arata globalizarea in fotbalul de la inceputul secolului al XX-lea. In lotul echipei se regaseau englezi, nemti si tineri elevi romani, in special de la Liceul Cantemir.

george-vraca_1Credeati ca legatura dintre teatru si fotbal se opreste doar la relatia tata-fiu a familiei Davila? In anii de inceput ai Olympiei Bucuresti, printre tinerii fotbalisti romani se numara si George Vraca (foto), unul dintre cei mai renumiti actori ai scenei romanesti. Chiar daca a practicat foarte putin fotbalul, viitorul actor, pe atunci student la Conservatorul de arte dramatice, s-a facut remarcat in sportul cu balonul oval. In 1919, la Jocurile Inter-Aliate organizate in Franta si la care participau tarile care iesisera invingatoare in Primul Razboi Mondial, George Vraca juca in echipa nationala de rugby a Romaniei. Scena il atrage mai mult si la scurt timp renunta la sport in favoarea teatrului si, ca un joc al coincidentei, printre sutele de roluri, il va interpreta si pe Vlaicu din piesa scrisa de tatal fostului sau coleg de la Olympia Bucuresti.

Dar sa revenim la Theodor Davila si pasiunea sa, fotbalul. In 1914 incepe Primul Razboi Mondial si fotbalistii straini inregimentati la cluburile din Romania parasesc tara pentru a merge la lupta. Jucatorii romani migrau si ei spre rugby, iar Theodor Davila decidea sa puna ghetele in cui. Pentru el urma o noua etapa, cea a arbitrajului. Fiind cunoscut ca unul dintre cei care stiau cel mai bine regulile jocului, Davila se impune repede si devine unul dintre arbitrii de top ai Romaniei.

Gena de inovator care circula prin familia Davila nu-i dadea pace nici lui Theodor, iar in anii ’30 il regasim tot in fotbal, dar de data aceasta in pozitia de cautator de talente. Umbla in intreaga tara pentru a culege informatii despre fotbalistii care pot face parte din echipa nationala a Romaniei. Sfarsitul carierei in fotbal se apropia cu pasi marunti. In 1936, Theodor Davila facea parte din comisia de selectie a jucatorilor pentru echipa nationala. Romania pierde in fata Ungariei un meci amical si intreaga vina pica pe comisie, iar Davila decide sa paraseasca fotbalul. Lupta in Al Doilea Razboi Mondial avand gradul de colonel in Armata Romana si isi gaseste sfarsitul, pe 11 iulie 1941, pe Frontul de Est, in apropiere de Odessa.

Advertisements

3 comments

  1. In anii primului meci international, sau interbritanic pentru ca Anglia si Scotia fac demult parte din acelasi imperiu se jucau meciuri pentru cupa Angliei, apoi a Scotiei. Numai ca pe atunci transportul costa si echipele nu-si permireau cheltuieli regulate. In 1888 apare (in Anglia) primul campionat, foarte bine organizat, cu 12 echipe si 22 etape. In Europa continentala campionatele debuteaza in jurul lui 1900, dar si acelea erau formate din câteva echipe. La noi prima competitie, astazi asimilata ca un campionat national, are loc in 1909 si nu s-au gasit decat 2 rezultate, deci nu exista dovada ca s-ar fi jucat in 1910 sau ca ar fi existat si retur. Se mai vorbeste de un meci organizat in 1907, in rest cred ca au fost dispute fara a se respecta un regulament. In Ardeal s-a jucat in 1899, dar nu si in vechiul regat, de altfel exista o dezvoltare progresiva a fostbalului de la vestul spre estul Europei

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s