Nu lasati Rapidul sa moara

“Luni si marti ma jur ca-n veci/ Nu mai calc nici mort la meci/ Dar de vineri ma decid/ Boala veche-Hai Rapid!”

 

Luni ar fi trebuit sa fie sarbatoare in Giulesti, dupa un sezon de pribegie prin liga secunda, Rapidul se intorcea pe prima scena a fotbalului romanesc. O prima scena saraca, fara stralucire, dar care are nevoie de stropul de traditie si de nebunia frumoasa a suporterilor visinii. Cel mai probabil, luni seara, portile nu se vor deschide ca altadata si linistea nu o sa fie sparta de bucuria golului. Mai mult ca sigur, suporterii se vor strange si vor canta asa cum stiu ei mai bine, chiar daca eroii nu vor fi pe dreptunghiul verde.

Nu cautam acum vinovatii, ei se stiu si sunt multi. Fiecare club de fotbal din Romania a intalnit astfel de personaje puse pe capatuiala si oarbe fata de sentimentele suporterilor din tribuna. E timpul pentru solutii, iar nebunii frumosi ai tribunelor fac tot posibilul sa redreseze o corabie sortita naufragiului.

Rapidul nu a avut o viata usoara nicicand, mereu a navigat ca o naluca, insa farul, speranta minima de supravituire, l-a gasit in “Potcoava” din Giulesti. La nici doi ani de infiintare, in 1925, a fost la un pas de excludere. Motivul, unul pueril. Jucatorii nu se prezentasera la meciuri din cauza lipsei echipamentului. Anii au trecut si clubul s-a lovit de un adversar mai puternic, Gavrila Marinescu, cel care avea grija de destinele Venusului. Au urmat anii in care echipa facea naveta intre primele doua ligi. Niciodata nu s-au dat batuti, printre atatea rele se mai strecura si o raza de soare.

Azi, poate mai mult ca niciodata, Rapidul are nevoie de suportul celor care o iubesc. Clubul e la un pas de tragedie, drama s-a dus de mult, iar cand vezi iubirea neconditionata a suporterilor, cuvantul tragedie este potrivit. Am vazut acum cateva zile un suporter rapidist, trecut de 60 de ani, sigur incercat de atatea in viata, dar care, fiind pus in fata ideii de desfiintare a Rapidului, parea ca nu-si mai poate stapani lacrimile de durere.

Acest om, ca si ceilalti din tribune, au iubit, iubesc si vor iubi fara incetare clubul Rapid. “Boala” lor este acest club care i-a facut sa rada, dar si sa planga, doar asa e si in viata si cine ar putea cotrazice ca fotbalul nu se aseamana, intr-o anumita masura, cu viata. E o dragoste mostenita din parinti si hranita, timpuriu, cu “Glasul rotilor de tren”, biblia oricarui rapidist.

Pentru acel om, dar si pentru toti cei care au strigat macar o data “Hai Rapid”. Pentru Geza Ginzer sau Grigore Grigoriu, parintii Rapidului. Pentru toti cei care au lasat o farama a tineretii lor in tricoul alb si visiniu. Pentru “Motul” Pittis, Anda Calugareanu sau Colea Rautu, oameni ai artelor, care si-au cantat iubirea fata de Rapid. Dar, in special, pentru cei care peste ani vor purta visiniul in inima. Pentru toti acestia, noi cei care iubim fotbalul, va rugam, nu lasati Rapidul sa moara.

 

“Cu mic, cu mare, toti in tribune/ Sa fim alaturi de baieti/ Sa vada bine o lume/ Ca avem in pieptul nostru sapte vieti.”

Advertisements

One comment

  1. miza însușirii banilor de la ligă agită spiritele. Cum datoriile Rapidului nu se șterg și după cum spune lichidatorul, ele cresc săptămânal, chiar daca va începe campionatul Rapidul tot spre faliment inainteaza. Coroborand cu ce se intampla in tara, avem sansa unui an de curatire de datorii cu pretul pierderii catorva echipa, care se pot reinfiinta cu datorii 0, dar in ligile 4 sau 5.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s