Cei mai longevivi antrenori din istoria fotbalului

Willie Maley (Celtic 1897-1940)

Willie-MaleyAnglia a avut cinci regi sau regine, iar lumea trecuse printr-un razboi mondial si se afla la cea de-a doua conflagratie mondiala. Oamenii trecusera de la trasura cu cai la automobil si omul facuse deja primul ocol al Pamantului cu avionul.  In tot acest timp un singur lucru a ramas constant pentru fotbalul scotian, Willie Maley era antrenorul lui Celtic.

La doar 29 de ani, Maley devenea primul antrenor din istoria lui Celtic. Mult spus antrenor pentru ca urmarea meciurile din tribuna, nu discuta cu jucatorii la pauza sau la finalul meciului, iar jucatorii aflau daca vor juca sau nu din ziare. Mai mult decat atat nu participa la antrenamente, dar si asa echipa castiga titlul in primul sezon al lui Maley. Chiar daca nu era activ pe banca tehnica, toate contractele erau negociate de el si incerca sa puna bazele primei academii de juniori.

Marea abilitate a lui Maley era ca putea sa construiasca o echipa de la zero, in acest timp fiind deja cu ochii pe viitoarele talente ce puteau sa-l ajute in viitor. In 1903-04 Willie castiga Cupa Scotiei, in timp ce fratele sau, Tom Maley, castiga Cupa Angliei cu Manchester City, lucru ce nu s-a mai intamplat de atunci si pana in ziua de azi.

In 1940 s-a retras din antrenorat dupa ce castigase de 16 ori titlul si de 14 ori Cupa Scotiei. Willie Buchan, jucator la Celtic in era Maley, spunea despre acesta: “Pentru mine, Willie Maley a fost Celtic”.

 

Guy Roux (Auxerre 1961-2005)

Guy Roux, coach of French team Auxerre waves at the crowd after his team defeated [Dutch team Utrech..

Numele lui Guy Roux se confunda cu istoria clubului Auxerre fiind la carma echipei timp de 44 de ani, cu trei intreruperi de scurta durata. A debutat in fotbal tot la Auxerre, unde a jucat intre 1952 si 1961. La 22 de ani realizeaza ca nu are viitor ca fotbalist si decide sa devina antrenor. Auxerre era in cautarea unui antrenor si cum amatorismul era in floare in ligile inferioare din Franta, conducerea ii propune lui Roux sa fie antrenor-jucator. Cu Guy Roux pe banca, Auxerre ajunge in finala Cupei Frantei in 1979, iar un an mai tarziu promoveaza in Ligue 1.

In sezonul 1992-93 o duce pe Auxerre pana in semifinalele Cupei UEFA, ratand accederea in finala dupa ce este eliminata de Borussia Dortmund la loviturile de departajare. Echipa castiga sezonul urmator Cupa Frantei, iar in sezonul 1995-96 castiga eventul. Dupa inca doua Cupe ale Frantei castigate in 2003 si 2005 ia decizia sa se retraga la sfarsitul sezonul 2004-05.

Guy Roux a insistat ca in cadrul clubului sa existe o academie care sa produca jucatori pentru prima echipa. Printre produsele academiei se numara: Eric Cantona, Basile Boli, Djibril Cisse sau Philippe Mexes.

In 2007 a revenit pe banca tehnica, dar nu la Auxerre. Merge la Lens, dar dupa doar patru meciuri in care nu reuseste sa castige isi prezinta demisia.

 

Bill Struth (Rangers 1920-1954)

bill_struthSi-a inceput cariera, in 1914, ca antrenor secund al lui William Wilton, primul antrenor din istoria lui Rangers. In 1920, Struth este numit antrenor principal dupa ce Wilton moare innecat. Cunoscut drept un manager riguros, le cerea jucatorilor sa vina imbracati la cravata la antrenamente si sa poarte palarie.

In timpul celor 34 de ani cat a stat la carma echipei, Struth a castigat de 18 ori titlul de campion al Scotiei, de 10 ori Cupa Scotiei si de doua ori Cupa Ligii. Dupa ce s-a retras din cariera de antrenor a fost numit vicepresedinte al clubului, functie pe care a detinut-o pana a murit, in 1956. Intre 1899 si 1954 doar doi oameni au condus destinele lui Rangers: Wilton si Struth, insa ultimul a fost cel care a castigat de cele mai multe ori titlul si cel care a modelat clubul pentru viitoarele generatii.

 

Ronnie McFall (Portadown 1986-2016)

1732574_w2In decembrie 1986 ajungea pe banca nord-irlandezilor de la Portadown. Cu o luna mai devreme, in noiembrie, Alex Ferguson semna cu Manchester United. Intre timp Ferguson s-a retras, in timp ce McFall a inceput cautarile pentru un succesor abia in toamna anului trecut.

McFall a devenit, la fel ca si Ferguson, un antrenor galonat, dupa ce a cucerit cu Portadown peste 20 de trofee. Diferenta s-a facut la nivel continental, unde Portadown este practic inexistenta, jucand mai mereu doar un tur in competitiile europene.

Chiar daca in ultimii ani s-a confruntat cu fani din ce in ce mai furiosi din cauza rezultatelor slabe, conducerea clubului i-a luat mereu apararea. In noiembrie 2013, McFall a ajuns la 1.000 de meciuri pe banca nord-irlandezilor. Pe 5 martie 2016 si-a dat demisia dupa ce Portadown a fost invinsa, in Cupa Irlandei, de Lurgan Celtic, echipa din liga a doua.

 

Alex Ferguson (Manchester United 1986-2013)

Sir-Alex-Ferguson-Biography-Manchester-UnitedNimeni nu-si imagina, in noiembrie 1986, care va fi impactul lui Ferguson asupra istoriei lui Manchester United. Clubul lasase in urma anii de glorie ai epocii lui Matt Busby si se afunda din ce in ce mai mult in subsolul primei ligi din Anglia. Jucatorii aveau probleme cu bautura si erau nepregatiti, nici vorba de performanta.

Cand a preluat-o pe Manchester United, echipa se afla pe locul 21, penultimul. La finalul sezonului termina pe locul 11, onorabil pentru situatia din acel moment. Momentul de cotitura a venit in decembrie 1989. Echipa era in lupta pentru evitarea retrogradarii, iar fanii si presa cereau demisia lui Ferguson. Conducerea i-a luat apararea spunand ca nu au de gand sa-l demita. La finalul sezonului venea si primul trofeu, Cupa Angliei, ca imediat in urmatoarea stagiune, Ferguson sa castige si primul trofeu european, Cupa Cupelor. Din acel moment echipa a renascut si cu ajutorul unei generatii exceptionale, denumita de presa din Albion drept “Class of ‘92”, Ferguson a castigat trofee pe banda rulanta.

Momentul de glorie a venit in editia 1998-99, Manchester United reusind tripla, campionat-Cupa Angliei-UEFA Champions League. Antologice din acel sezon fiind golul lui Giggs inscris impotriva lui Arsenal in semifinala Cupei Angliei si golurile lui Sheringham si Solskjaer din finala Ligii Campionilor.

Dupa 38 de trofee castigate cu Manchester United, Ferguson si-a anuntat retragerea din antrenorat pe 8 mai 2013. La aproape trei ani de la acel moment echipa nu se regaseste, la fel intamplandu-se si cand Matt Busby si-a anuntat retragerea.

 

Valeri Lobanovski (Dinamo Kiev 1973-1982, 1984-1990 si 1997-2002)

lobanovskyiChiar daca a antrenat echipa in trei mandate, Lobanovski a fost cel mai longeviv antrenor al celor de la Dinamo Kiev. Lobanovski se intorcea in 1973 la clubul unde isi incepuse cariera de jucator. Pana in acel moment o mai antrenase pe Dnipro, dar nu reusise sa faca nici o performanta notabila. Primul sezon la Dinamo Kiev a insemnat si prima reusita, echipa cucerea atat titlul de campioana a URSS, cat si Cupa URSS-ului. In urmatoarea stagiune au venit si primele trofee europene, Dinamo castigand Cupa Cupelor si Supercupa Europei.

In concomitent cu Dinamo Kiev, Lobanovski antreneaza si echipa nationala a URSS-ului, in 1976 reusind sa castige bronzul olimpic. Pana in 1982 cand va pleca pentru prima data de la Dinamo Kiev, mai castiga trei titluri de campion si doua Cupe ale URSS-ului.

La reintoarcerea de la nationala URSS-ului, in 1984, Lobanovski reuseste sa castige de doua ori titlul, o data Cupa si Cupa Cupelor in 1986. Din acel moment si pana in 1990, va antrena din nou si pe Dinamo Kiev, dar si echipa nationala a URSS-ului, cu aceasta din urma ajungand pana in finala Campionatului European din 1988.

Dupa doua aventuri in Emiratele Arabe Unite si Kuwait, Lobanovski se intoarce, in 1997, la Dinamo Kiev si reinnoada seria de succese. Castiga cinci titluri consecutive si trei Cupe ale Ucrainei. Alaturi de o generatie de exceptie, cu Shevchenko ca varf de lance, Dinamo Kiev ajunge pana in semifinalele Ligii Campionilor in sezonul 1998-99. Valeri Lobanovski a murit, in 2002, la doar cateva zile dupa ce Dinamo Kiev castiga un meci de campionat.

 

Vitttorio Pozzo (echipa nationala a Italiei 1929-1948)

Pozzo1Cand castigi de doua ori Cupa Mondiala poti sa stai linistit ca nimeni nu te va demite vreodata. Primul mandat la carma nationalei Italiei a venit cu ocazia participarii la turneul olimpic de la Stockholm din 1912. Finlanda elimina Italia si Pozzo isi da demisia, intorcandu-se sa lucreze pentru Pirelli.

Revine in 1924 si merge cu echipa nationala la turneul olimpic de la Paris din 1924. Duce echipa pana in sferturile de finala unde este eliminata de Elvetia. Demisioneaza din nou si revine in presa, fiind jurnalist sportiv la ziarul La Stampa, dar si la slujba de la Pirelli.

In 1929, Pozzo se intoarce la carma echipei nationale pentru a o conduce in Cupa Internationala a Europei Centrale. Dupa castigarea competitiei, Pozzo ramane in functie si conduce Italia la a doua editie a Campionatului Mondial din 1934. Competitia s-a disputat in Italia, iar Mussolini isi dorea marele trofeu. Pozzo i-a indeplinit visul, chiar daca in jurul prestatiei Italiei au existat controverse.

Turneul olimpic de la Berlin din 1936 a fost o noua ocazie ca Pozzo sa arate ca squadra azzurra devenise o forta in fotbalul mondial. Italia castiga medalia de aur si Annibale Frossi iese golgeter al turneului, acesta fiind descoperit de Pozzo in Serie B.

Nationala Italiei castiga in 1938 al doilea Campionat Mondial si se putea spune ca era cea mai puternica echipa din acea perioada. Razboiul a venit si fotbalul a luat o pauza fortata in intreaga Europa. Pozzo a mai condus echipa nationala la turneul olimpic de la Londra din 1948, dar pierde in sferturi si se retrage din antrenorat. Pana la sfarsitul vietii a lucrat in continuare la ziarul La Stampa.

Advertisements

4 comments

  1. Performantele lui Lobanovski, Guy Roux si Alex Ferguson sunt din epoca moderna, a mingilor Buckyball (cum imi place mie sa spun). Pe cei trei i-am prins in activitate, fiecare indentificandu-se practic cu echipa. Nu vreau sa minimalizez performantele celorlalti antrenori mentionati de tine, antrenori de legenda, dar in perioada moderna este mult mai greu sa reusesti sa stai peste 10 ani la o echipa. Vezi exemplele Real Madrid post Del Bosque ( 13 antrenori in 12 ani) sau Barcelona post Cruyff (8 antrenori in 7 sezoane). In epoca moderna sunt tot mai rare cazurile unui Lobanovski sau Ferguson. Nu stiu daca in conditiile fotbalului actual din Ucraina, colonelul ar fi rezistat atat de mult pe banca lui Dinamo Kiev.

    Like

  2. si l-ati omis pe Moutinho. Doua cupea continentale cu FC Porto, apoi titluri cu Chelsea si Inter nu-i chiar simplu (mai ales cand treci dintr-un campionat in altul). Dar se uita un lucru foarte important: cluburiel de mai sus au avut parte de bani destui, cu care au ajuns in fruntea intrecerilor din tara lor. Lobanovski cred ca a antrenat si nationala URSS, vicecampioana europeana 1988, el a fost, poate, cel mai mare antrenor sovietic, dar Kievul este/era capitala Ukrainei, iar acolo se concentrau ambitiile fotbalului din Ukraina. Tin minte finala Cupei Cupelor, 1986, cand DK a surclasat Atletico (Madrid). Pentru anii de pana in 1945, cred ca antrenor era sensibil altceva decat dupa, Pozzo avand avantajul terenului propriu si a unui potential uman in calcio net superior cehoslovacilor sau a ungurilor (tari cu o populatie de 2-4 ori mai mica ca a Italiei, vorbind de tari in care interesul pentru fotbal era major (fata de USA al carui interes apare dupa 1990).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s